AcasăServiciiLEGALIZAREA ȘEDERII

LEGALIZAREA ȘEDERII

pentru cetățenii Uniunii Europene și membrii de familie

Familie și permise speciale

LEGALIZAREA ȘEDERII

CINE POATE BENEFICIA DE INTRAREA ȘI LEGALIZAREA ȘEDERII ÎN REPUBLICA MOLDOVA?

Pot intra și locui legal în Republica Moldova, în condițiile prevăzute de lege, următoarele categorii de cetățeni ai Uniunii Europene și membri ai familiilor acestora:
  1. Cetățenii Uniunii Europene
  2. Cetățenii statelor din Spațiul Schengen
  3. Membrii familiei acestora

CONDIȚII DE INTRARE A CETĂȚENILOR UE PE TERITORIUL REPUBLICII MOLDOVA

  1. Deții un document de călătorie valabil, emis în ultimii 10 ani, de autoritățile unui stat membru al Uniunii Europene
  2. Nu reprezinți un risc pentru securitate, ordine publică sau sănătate publică
  3. Nu ai interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova

CONDIȚII DE INTRARE A MEMBRILOR DE FAMILIE AI CETĂȚENILOR UNIUNII EUROPENE

  1. Dețin document de călătorie, eliberat în ultimii 10 ani, valabil pentru încă cel puțin trei luni de la data intrării pe teritoriul Republicii Moldova
  2. Nu prezintă pericol pentru securitatea națională
  3. Nu au interdicție de intrare pe teritoriul Republicii Moldova
  4. Sau, după caz:

    Viză sau permis de ședere valabil, eliberat de un stat membru al Uniunii Europene ori de un stat semnatar al Acordului Schengen (viza este eliberată la cerere, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, fără perceperea taxelor consulare) Carte de rezidență eliberată de autoritățile competente ale Republicii Moldova Sau îl însoțesc pe cetățeanul Uniunii Europene la momentul intrării

IMPORTANT! Atât cetățenii Uniunii Europene, cât și membrii de familie ai acestora, care intră prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, ➡️ trebuie să se înregistreze în 72 de ore la subdiviziunile Inspectoratului General pentru Migrație sau la subdiviziunile Agenției Servicii Publice. Pentru a fi luați în evidență, străinii prezintă documentele de călătorie valabile care le permit intrarea în Republica Moldova.

ȘEDEREA PENTRU O PERIOADĂ MAI MARE DE 90 DE ZILE

  1. Cetățenii Uniunii Europene obțin cartea de rezidență în termen de 3 zile
  2. Membrii de familie ai acestora obțin dreptul de ședere provizorie în termen de 30 de zile și cartea de rezidență în 3 zile

LISTA ACTELOR РЕNTRU ELIBERAREA CĂRȚII DE REZIDENȚĂ CETĂȚENILOR UE ȘI MEMBRILOR DE FAMILIE AI ACESTORA PENTRU O PERIOADĂ MAI MARE DE 90 DE ZILE

Pentru cetățenii UE:

  1. Cererea-chestionar (este depusă direct la ghișeul Inspectoratului General pentru Migrație)
  2. Documentul de călătorie valabil
  3. Declarația privind lipsa antecedentelor penale (este depusă direct la ghișeul Inspectoratului General pentru Migrație)
  4. Actele de stare civilă care соnfirmă existența сăsătoriei (dacă este aplicabil)
  5. Aсtul се atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de ре teritoriul Republicii Moldova

Pentru membrii de familie ai cetățenilor UE:

  1. Cererea-chestionar
  2. Documentul de călătorie valabil
  3. Viza sau permisul de ședere (după caz) eliberat de un stat membru al Uniunii Europene sau de un stat semnatar al Acordului Schengen
  4. Copia de pe cartea de rezidență care confirmă șederea membrului familiei cetățeanului Uniunii Europene pe teritoriul Republicii Moldova
  5. Actul care atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de pe teritoriul Republicii Moldova, în modul stabilit de Guvern
  6. Actele de stare civilă care confirmă legătura familială sau contracte și alte dovezi referitoare la situația de dependență în cazul membrilor de familie extinsă, traduse în limba română sau engleză și supralegalizate sau apostilate (dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel)
  7. Certificatul de cazier judiciar, tradus în limba română sau engleză, eliberat în ultimele șase luni de autoritățile statului din țara de origine, supralegalizat sau apostilat (dacă tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel)
În cazul în care membrii de familie ai cetățenilor Uniunii Europene au o ședere legală de cel puțin doi ani într-o altă țară decât țara a cărei cetățenie o dețin, ei urmează să prezinte și cazierul judiciar eliberat de autoritățile statului de reședință, precum și documentul ce confirmă dreptul de ședere.

Pentru ședere permanentă a cetățenilor UE:

  1. Cererea-chestionar pentru acordarea dreptului de ședere permanentă (este depusă electronic sau la ghișeul Inspectoratului General pentru Migrație)
  2. Documentul de călătorie valabil
  3. Declarația ре propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale
  4. Aсtul сarе atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de ре teritoriul Republicii Moldova
  5. Dovada asigurării medicale valabile pe teritoriul Republicii Moldova
IMPORTANT! Cartea de rezidență este eliberată pentru o perioadă de până la cinci ani, conform solicitării cetățeanului Uniunii Europene.

DREPTURI PRINCIPALE

  1. Tratament egal și aceleași drepturi și libertăți ca și cetățenii Republicii Moldova, garantate de Constituția Republicii Moldova și de alte legi, precum și drepturile prevăzute de tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, cu excepțiile stabilite
  2. Dreptul la familie, la căsătorie și la desfacerea acesteia, în conformitate cu prevederile Codului familiei
  3. Dreptul la muncă (până la 90 de zile în decursul a oricărei perioade de 180 de zile, fără permis de ședere sau carte de rezidență)

LIMITĂRI

  1. Nu pot vota sau candida la alegeri
  2. Nu pot fi membri ai partidelor politice sau ai unor organizații social-politice înregistrate în Republica Moldova
  3. Nu pot efectua serviciul militar în cadrul forțelor armate ale Republicii Moldova

OBLIGAȚII

Pe durata șederii în Republica Moldova, cetățenii Uniunii Europene și membrii familiilor acestora trebuie să:
  1. Respecte legislația Republicii Moldova
  2. Solicite cartea de rezidență, în calitate de cetățean al Uniunii Europene, dacă intenționează să rămână pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă mai mare de 90 de zile sau, în cazul membrilor familiilor acestora, dreptul de ședere și cartea de rezidență
  3. Notifică Inspectoratul General pentru Migrație, în termen de 15 zile, dacă:

    Își schimbă domiciliul sau reședința temporară – prezinți actul care atestă dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței de pe teritoriul Republicii Moldova, în modul stabilit de Guvern Își schimbă documentele de călătorie în cazul pierderii, furtului sau deteriorării acestora, precum și în cazul oricărei modificări intervenite în starea civilă sau în datele cu caracter personal, în special schimbarea numelui, a prenumelui, a cetățeniei, încheierea/desfacerea căsătoriei – prezinți actele confirmative în acest sens

SFATURI UTILE

  1. Programează-te în prealabil online pe site-ul Inspectoratului General pentru Migrație
  2. Pregătește dosarul complet
  3. Verifică valabilitatea documentelor
  4. Depune cererea cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării șederii curente
  5. Verifică periodic e-mailul și telefonul

Servicii teritoriale — Inspectoratul General pentru Migrație

Loading map…
1

Inspectoratul General pentru Migrație

bd. Ștefan cel Mare 124, Chișinău
2

Centrul Integrare Nord (Bălți)

3

Centrul Integrare Centru (Chișinău)

4

Centrul Integrare Sud (Cahul)

str. Ioan Vodă cel Cumplit 79
5

Comrat

str. Comsomolului 22, Comrat